Marea Britanie are multe de împărtășit din experiența sa îndelungată de dezvoltare a economiei creative. Dezvoltăm proiecte și organizăm evenimente care împărtășesc atât această experiență, cât și impactul mai larg pe care îl are în ceea ce privește educația, regenerarea economică, incluziunea socială și angajamentul internațional.
Conectăm oameni care lucrează în industriile creative și culturale din România și din alte țări cu parteneri din Marea Britanie, creând o rețea globală de sprijin pentru noii lideri din acest sector din ce în ce mai important; un sector care reprezintă 9 procente din comerțul mondial. Pe lângă stimularea creșterii economice, acești lideri noi răspund, de asemenea, provocărilor sociale, culturale și tehnologice, în moduri noi și inventive.
Reţeaua Hub-urilor Creative Europene
Reţeaua Hub-urilor Creative Europene este un proiect cu o durată de doi ani, condus de British Council, în parteneriat cu şase hub-uri creative europene - Bios în Grecia, Addict în Portugalia, betahaus în Germania, Kulturni Kod/Nova Iskra în Serbia, Creative Edinburgh în Marea Britanie şi Factoria Cultural în Spania – împreună cu Reţeaua Centrelor Europene pentru Inovare şi Afaceri.
Proiectul este co-finanţat de Comisia Europeană, prin componenta trans-sectorială a programului Europa Creativă și face parte din strategia Comisiei Europene pentru Cultură în Relații Externe.
În acest sens, scopul său este de a ajuta hub-urile creative din întreaga Europa să se conecteze și să colaboreze. Reţeaua propune construirea unei comunităţi de hub-uri creative prin găzduirea unei serii de întâlniri şi pregătirea unui program de training personalizat, cu utilizare gratuită, pentru nevoile hub-urilor creative.
Cu suportul British Council România, reprezentanţii unora dintre cele mai importante hub-uri din România au fost incluşi în acest proiect şi au participat la forumurile care au avut loc în Belgrad şi Atena: NOD makerspace (Bucureşti), ClujHUB, Ambasada (Timişoara) şi The Grape (Iaşi).
Mai multe detalii despre acest proiect sunt disponibile pe www.creativehubs.eu sau îţi recomandăm să te abonezi la newsletter.