Cursul TeachingEnglish – Continuing Professional Development (CPD) Framework este un ghid prin care se prezintă oportunitățile de dezvoltare pentru profesorii de limba engleză, pus la dispoziție de către British Council și alți furnizori educaționali de predare a limbii engleze.
Pe lângă faptul că oferă un cadru de obținere a anumitor calificări, el promovează și oferă totodată o gamă largă de oportunități prin intermediul cărora profesorii pot beneficia de o dezvoltare continuă de-a lungul fiecărei etape a carierei lor.
Acest cadru încurajează profesioniștii și profesorii individuali în mod continuu să:
- caute mijloace prin care să facă față provocări noi;
- își îmbunătățească performanțele;
- identifice în mod activ propriile lor nevoi, dar și modalități de a veni în întâmpinarea acestora;
- facă din acest ghid o componentă esențială în viața lor profesională.
Inițiere | Ești profesor începător de limba engleză care beneficiază de training-ul de inițiere sau nu ai calificările necesare pentru a fi profesor de engleză, dar lucrezi pe o asemenea poziție. |
Recent calificat | Ești un profesor calificat de limba engleză, aflat în primii doi ani de activitate și îți pui în practică formarea inițială. |
În curs de perfecționare | Ești un profesor calificat de limba engleză în plină practică și cu mai mult de doi ani de experiență, care încă mai dorește să își consolideze competențele esențiale. |
Expert | Ești un profesor calificat de limba engleză cu experiență, având cunoștințe și competențe pedagogice exhaustive. |
Avansat | Ești un profesor calificat cu o experiență consistentă, care își asumă în mod frecvent rolul de îndrumător educațional și care își poate propune să își dezvolte abilități mai specializate. |
Specialist | Ești un specialist practicant, cum ar fi un trainer pentru profesori, editor al unor materiale pedagogice, dezvolți programe și planuri de studiu, ești șef de catedră/departament, expert în testare, consultant pe probleme de predare a limbii engleze (nivel primar, secundar, vocațional, etc), cercetător. |
Ghidul (CPD) nu este un proces liniar, dar reflectă nevoile profesorilor de a-și reîmprospăta metodele de predare și de a deprinde abilități noi.