Una dintre cele mai frumoase părţi atunci când predai la British Council este să ajungi să îţi cunoşti elevii. În acest articol, Elisabeth Jackson, profesoară de engleză, explică de ce se străduiesc profesorii noştri să te cunoască şi îţi acordă timpul necesar pentru a-i cunoaşte şi tu pe ceilalţi cursanţi.
Înveţi mai mult distrându-te
Studenţii învaţă mult mai eficient atunci când le face plăcere să asiste la lecţie, iar acesta este un factor important după care ne ghidăm la British Council. De-a lungul anilor în care am predat, am observat multe aspecte care vin să sprijine ideea că un mediu de învăţare amuzant va genera stundenţi mult mai fericiţi şi implicaţi.
Nu voi uita niciodată zâmbetul de pe faţa unei studente când am scris pe tablă un exemplu care îl menţiona pe papagalul ei de acasă. Acest animal de companie neobişnuit i-a surprins şi intrigat şi pe ceilalţi studenţi, aceştia începând imediat să îi adreseze întrebări, uitând de neîncrederea de a vorbi în limba engleză, pe care o simţiseră cu cinci minute mai devreme.
Altă dată am adaptat un exerciţiu neinteresant dintr-o culegere, care compara doi oameni despre care studenţii mei nu auziseră niciodată, înlocuindu-i cu doi dintre muzicienii lor preferaţi, ceea ce i-a făcut din nou pe aceştia să fie interesaţi de subiect şi astfel am reuşit să exersăm limba într-un mod mult mai amuzant şi riguros decât s-ar fi întâmplat în cazul iniţial. Am reuşit toate acestea deoarece, asemeni profesorilor mei, mi-am rupt din timpul meu pentru a-mi cunoaşte studenţii.
Cum să vorbești limba engleză cu încredere – Ghid gratuit - Tot ce îți trebuie pentru a-ți dezvolta încrederea în tine atunci când vorbești limba engleză
Obține ghidul
Povesteşte-ne despre interesele tale!
Dacă îi vei lăsa pe profesori să te cunoască şi să afle mai multe despre interesele tale, aceştia se vor gândi la moduri prin care lecţia să fie mai interesantă şi mai semnificativă pentru tine. Din nou, acest lucru te ajută să înveţi limba engleză, deoarece atunci când vorbeşti despre propriile opinii şi experienţe, îţi îmbunătăţeşti felul de a te exprima, precum şi vocabularul specific ţie şi ideilor tale. Cu cât subiectul abordat ţi se potriveşte mai mult, cu atât sunt şanse mai mari să îţi aminteşti aspecte importante care ţin de gramatica şi vocabularul limbii engleze.
Un mediu educativ prietenos
Frica de a face greşeli este una dintre cele mai dificile piedici pe care le are de trecut cel care doreşte să înveţe o limbă străină. Atunci când ai o relaţie bună cu profesorul tău şi cu ceilalţi cursanţi, se creează o atmosferă în care învăţaţi împreună, vă ajutaţi reciproc şi vă simţiţi suficient de confortabil încât să vă autodepăşiţi, în loc să vă faceţi griji în legătură cu ceea ce cred profesorul şi colegii voştri despre voi. Greşelile sunt inevitabile atunci când învăţăm, suntem oameni, până la urmă! Un mediu pozitiv şi tolerant te va ajuta să îţi depăşeşti teama sau ezitarea aferente şi să te străduieşti totuşi în continuare să exersezi limba engleză.
O şansă de a învăţa de la ceilalţi
Colegii tăi te pot ajuta să înveţi mai mult decât ai crede. O persoană cu un nivel la fel ca al tău îţi oferă oportunitatea să îţi exersezi capacităţile auditive cu cineva pe care îl inţelegi, utilizând un vocabular cu care eşti familiar. De asemenea, colegii tăi ar putea cunoaşte unele cuvinte pe care tu nu le ştii şi invers, ceea ce constituie şansa ta de a învăţa cuvinte noi şi de a deveni mai încrezător în cuvintele pe care le ştii, explicându-le sau exemplificându-le colegilor tăi.
De asemenea, poţi învăţa din comentariile pe care profesorii le fac la adresa celorlalţi cursanţi, întrucât cei care sunt la acelaşi nivel pun de obicei acelaşi gen de întrebări şi întâmpină aceleaşi dificultăţi în ceea ce priveşte limba. Aşa că ciuleşte urechile atunci când exersezi o limbă străină sau când profesorul face observaţii în clasă.
Prilejul de a adresa întrebări
O relaţie bună cu profesorul tău şi cu ceilalţi colegi face mai uşoară sarcina de a pune întrebări sau de a cere ajutor, fără să fii timid, sau să te simţi stânjenit. Iubesc acele momente în care studenţii imi pun întrebări în legătură cu ceea ce studiem. Astfel, sunt convinsă că subiectul vă pune pe gânduri, că sunteţi implicaţi şi că încercaţi să puneţi în practică ceea ce învăţaţi. Este exact ceea ce veţi face şi în afara sălii de clasă, aşa că pregătiţi-vă întrebările, cât mai aveţi profesorul aproape!